~poem din volumul de versuri "prozOpoemE"~
drumul era drept şi caii toţi caii se opreau să bea din răcoarea apei
cenuşii liniştite care avea obiceiul bunul obicei să tremure să se
frământe să murmure făcând cercuri ca nişte amprente circulare de boturile sănătoase dinţoase aburinde
bătea vântul cel aspru vântul cel aspru al începutului de primăvară şi-n
vara aceea frunzele se răsuceau sub căldura soarelui torid în care
strugurii se aureau pentru că venise toamna şi zgribuliţi priveam
dealurile sălbaticele superbele dealuri transilvane cum se
acopereau de chiciură amorţind şi căutându-şi uitarea în
rădăcinile nostalgice ale plopilor din marginea drumului transformaţi în siluete păstoase de ceaţă extrăgându-şi seva
viitoare din pulberea fină a zăpezii alb-albăstrii însorite din cumpăna anilor negri
tocmai se născuse şi picioruşele lui micuţe şi acea copilărie de care ha
îşi aducea aminte cu un fel de
